Victorie definitivă: vila de pe C.D. Loga 52 revine Timișoarei

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a anunțat o hotărâre definitivă în favoarea municipalității în procesul privind evacuarea persoanelor care ocupau fără drept imobilul situat pe bulevardul C.D. Loga nr. 52. Decizia permite, în sfârșit, eliberarea clădirii și readucerea acesteia în circuitul public.

„Urmează evacuarea din casă, în sfârșit! De doi ani ne-am luptat prin instanțe doar pentru evacuare. Au strămutat procesul la Arad și au câștigat în primă instanță, deși obiectul era clar – evacuarea unor persoane care ocupau ilegal casa statului”, a transmis primarul într-o postare publică.

Imobilul este una dintre vilele istorice de pe C.D. Loga, pierdute în anii ’90 în urma unor acte false și abuzuri. În 2023, Primăria Timișoara a reușit să readucă vila în proprietatea statului, însă ocupanții au refuzat să părăsească imobilul.

„Mă bucur că, în sfârșit, adevărul a fost restabilit. Nu pentru că sistemul funcționează impecabil, ci pentru că eu și echipa mea nu cedăm”, a adăugat Dominic Fritz, precizând că imobilul urmează să fie pus la dispoziția timișorenilor după finalizarea procedurilor de evacuare.

Previous
Previous

Recunoștință în culori

Next
Next

Tânăr dispărut