UPT își propune o reumanizare a spațiului profesional

Universitatea Politehnica Timișoara a găzduit recent, la Facultatea de Management în Producție și Transporturi, un eveniment dedicat explorării viitorului economiei și societății europene din perspectiva centrată pe om – fundamentul conceptului Industry and Society.

Organizat de ErgoWork Society, în parteneriat cu Universitatea Politehnica Timișoara și Universitatea de Vest, atelierul a marcat o nouă etapă în consolidarea inițiativei HUB 5.0 Timișoara, lansată oficial în primăvara acestui an.

Într-un context global în care tehnologia redefinește relațiile dintre om, muncă și societate, Universitatea Politehnica Timișoara își asumă un rol activ în conectarea mediului academic, industrial și social.

Temele abordate au variat de la rolul factorului uman și noile modele de lucru, la transformarea dublă pentru producția avansată, inteligența artificială centrată pe om, învățarea organizațională și integrarea socială în comunitățile urbane, până la viziuni inovatoare despre „biroul în aer liber” și orașele de 15 minute – concepte care propun o reumanizare a spațiului profesional.

Previous
Previous

Lucrări de întreținere în Parcul Regina Maria

Next
Next

Primăria Belinț lansează proceduri pentru atribuirea și concesionarea de terenuri