Sorin Grindeanu cetățean de onoare!

Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a fost declarat cetățean de onoare al comunei Prigor.

,,Pe malul Nerei, am făcut primii pași în viață. În mica, harnica și sufletista comunitate a almăjenilor din Prigor, bunii mei din Borlovenii Vechi mi-au îndrumat copilăria, prin pilde și propriul trai tihnit”, a fost mesajul transmis de către Sorin Grindeanu pe rețelele sale de socializare.

De asemenea, acesta nu a uitat să transmită mulțumiri și recunoștință părinților dar și bunicilor pe care și-ar fi dorit să îi mai aibă aproape.

Sorin Grindeanu, la rândul său, dorește să le insufle copiilor săi aceeași dorință de a-și onora rădăcinile familiei și respectul pentru comunitatea străbunilor.

În final, acesta și-a luat angajamentul de a le rămâne mereu alături celor care i-au bucurat copilăria și cu care a crescut!

Previous
Previous

JUDECĂTOAREA ADRIANA STOICESCU, REACȚIE DUPĂ SINUCIDEREA COLEGEI SALE

Next
Next

Construirea unui nod strategic la Timișoara, o prioritate pentru administrație