Sancțiuni aspre pentru abandon de deșeuri și incendiere de resturi
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au depistat două persoane care au abandonat cantități mari de deșeuri pe Bulevardul Take Ionescu și Strada Petre Ispirescu. Cei în cauză au fost sancționați cu amenzi de câte 30.000 de lei fiecare, cu măsura complementară de a preda deșeurile unui operator autorizat în termen de maxim trei zile. Justificarea celor depistați a fost că nu au știut că nu au voie să arunce acolo deșeurile.
Pe lângă cele două sancțiuni de 60.000 de lei, polițiștii locali au mai aplicat un număr de 23 de sancțiuni, în valoare de 23.000 de lei, pentru abandon de resturi în cantități mai reduse.
Polițiștii locali au acționat și în cazul unei persoane care a incendiat deșeuri pe domeniul public, existând riscuri reale ca focul să se extindă. În urma verificărilor efectuate la fața locului, a fost identificată persoana care a dat foc unor deșeuri din plastic și textile. Bărbatul depistat a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 45.000 lei.