Razie în zona Sebiș!
La data de 21, 22 iunie, polițiștii Serviciului de Ordine Publică împreună cu cei ai orașului Sebiș, au desfășurat o razie în zona Sebiș, cu scopul descurajării fenomenului infracțional și reducerii riscului rutier.
În cadrul activității au fost legitimate 138 de persoane și verificate 82 de autovehicule, fiind aplicate 34 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 66.300 de lei. A fost reținut 1 permis de conducere, retrase 2 certificate de înmatriculare și verificate 5 societăți comerciale.
Aceste activități au caracter permanent și se desfășoară atât în județ cât și în municipiu.