PROIECT IMPORTANT PENTRU STRADA GĂRII DIN TIMIȘOARA
Strada Gării va intra în reabilitare. Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău a făcut anunțul.
”Pe strada Gării, de la Gara de Nord până la pasajul Solventul, vom avea linie dublă pentru tramvaie. Am lansat licitația pentru execuție.
În plus, strada va avea carosabil reabilitat, trotuare de la un capăt la altul și pistă de biciclete.
E parte a nodului strategic de infrastructură din vestul orașului, prin care conectăm sudul de nordul orașului și prin care transformăm radical zona. Scăpăm de coloanele din zona centrală, unde traficul a fost împins. Realizăm noi conexiuni - munca grea amânată zeci de ani”, transmite viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău.