Primăria Timișoara eliberează domeniul public de vehicule abandonate
Primăria Municipiului Timișoara, prin TIMPARK și Poliția Locală, continuă să redea comunității spații blocate de vehicule abandonate. De la începutul anului au fost ridicate peste 160 de vehicule abandonate de pe domeniul public.
Astfel, trotuare, zone verzi și alei între blocuri, blocate de mașini, au fost redobândite de comunitate, în special în cartierele Lipovei și Aradului, unde municipalitatea a creat, în paralel, aproape 200 de locuri noi de parcare între blocuri, pe locul vechilor garaje.