Prefectul vrea dezvoltarea Canalului Bega

Prefectul Cornelia Micicoi a avut o întâlnire de lucru dedicată proiectului de dezvoltare a Canalului Bega și a zonei adiacente. La întânire au participat mai multe oficialități județene precum vicepreședintele CJ Timiș Alexandru Iovescu și viceprimarul Timișoarei Paula Romocean, primarii de la Otelec și Uivar, dar și reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, ai Administrației Canalului Navigabil Bega Timiș și ai Administrației Bazinale de Apă Banat.

„Cred cu tărie că Bega nu este doar un simbol al Timișoarei, ci și o resursă uriașă de dezvoltare pentru întreg județul — de la mobilitate și turism, până la colaborarea transfrontalieră cu Serbia. Dacă vom ști să-i valorificăm potențialul, canalul poate deveni o adevărată arteră de viață economică și comunitară pentru localitățile din apropiere”, transmite prefectul de Timiș.

În cadrul întânirii s-a discutat despre pașii următori pentru operaționalizarea unui punct de trecere a frontierei permanent la Otelec, despre soluții de finanțare și despre cum pot fi implicate mai multe instituții și organizații locale în această inițiativă.

„Pentru mine, Bega înseamnă dezvoltare, cooperare și identitate. Este un proiect care unește comunități și arată că atunci când ne așezăm la aceeași masă — administrație, specialiști și comunitate — putem transforma ideile în realitate”, a mai punctat Elena Micicoi.

Previous
Previous

Accident grav pe A1

Next
Next

CONEXIUNI ÎNTRE TIMIȘOARA ȘI ZONA PERIURBANĂ