Portofel cu acte, carduri și bani găsit de polițiștii locali și înapoiat proprietarului
Polițiștii locali au găsit, în cursul după-amiezii de ieri, în jurul orei 15, pe Str. Reșiței, un portofel. În el se aflau două acte de identitate, cinci carduri bancare, două carduri de sănătate și suma de 861 lei. Imediat polițiștii locali au luat legătura cu una din cele două persoane, un bărbat de 72 de ani din localitatea Giulvăz, aducându-i la cunoștință că bunul pierdut se află la sediul Centrului de Monitorizare a Ordinii Publice și Trafic-Management din Timișoara. Acesta s-a prezentat în cursul zilei de astăzi să îl preia fiind foarte fericit că a recuperat documentele sale și ale soției, precum și banii pe care îi avea în portofel. Timișeanul a mulțumit polițiștilor locali pentru promptitudine și pentru ajutor.