POLIȚIȘTII CĂRĂȘENI, LA DATORIE PENTRU SIGURANȚA CETĂȚENILOR
În minivacanța de Rusalii, poliţiştii cărășeni au desfășurat 80 de acțiuni și controale, pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică în județ.
Peste 280 de polițiști au acţionat, în medie, zilnic, pentru asigurarea ordinii și liniștii publice şi pentru prevenirea oricăror fapte antisociale, precum şi pentru prevenirea accidentelor rutiere.
În cele 3 zile, poliţiştii au intervenit cu celeritate la 194 de solicitări ale cetăţenilor, dintre care 156 sesizate prin Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112.
Totodată, în cadrul activităţilor desfăşurate, poliţiştii au aplicat 916 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 346.000 de lei.
Pentru abaterile constatate la regimul rutier au fost reținute 36 de permise de conducere, dintre acestea 4 pentru depășirea vitezei legale și 3 pentru conducerea sub influența alcoolului și au fost retrase 18 certificate de înmatriculare.