POLIȚIȘTII AU DONAT SÂNGE PENTRU A SALVA VIEȚI

Peste 50 de polițiști au donat sânge la Centrul de Transfuzie Sanguină Timișoara

În zilele de 16 și 17 iulie 2025, peste 50 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș au ales să sprijine, printr-un gest de solidaritate, persoanele aflate în suferință, participând la o acțiune de donare de sânge organizată la Centrul de Transfuzie Sanguină Timișoara.

Acțiunea a avut un caracter umanitar și a fost dedicată sprijinirii persoanelor aflate în nevoie, contribuind astfel la completarea rezervelor de sânge necesare în unitățile medicale.

Prin această inițiativă, polițiștii timișeni au demonstrat, încă o dată, implicare activă în sprijinul comunității, dincolo de atribuțiile profesionale.

”Inspectoratul de Poliție Județean Timiș va continua să susțină astfel de demersuri și să încurajeze implicarea activă în cauze care contribuie la salvarea de vieți omenești”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.

Previous
Previous

Timișorenii sunt informați cum să folosească insulele ecologice digitalizate

Next
Next

Studenții arhitecți de la UPT au realizat măsuțe-mozaic în „Competiția culorilor Mapei”