PIETONII IRESPONSABILI, ÎN ATENȚIA POLIȚIȘTILOR

Timp de o săptămână, polițiștii timișeni au desfășurat o acțiune cu efective mărite pe raza județului, pentru prevenirea accidentelor rutiere, depistarea și sancționarea abaterilor comise de pietoni.

În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 472 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 46.000 de lei, pentru abateri săvârșite de către pietoni. Dintre cele 472 de sancțiuni, 278 au fost avertismente.

Totodată, polițiștii au desfășurat activități preventive în zona trecerilor de pietoni intens circulate, în apropierea unităților de învățământ și a stațiilor de transport public, informând cetățenii cu privire la regulile de circulație și la riscurile la care se expun prin traversări neregulamentare sau prin lipsa de atenție în trafic.

Previous
Previous

Buziașul a devenit mai verde

Next
Next

Timișoara, capitala internațională a tehnologiilor inovative în sudură și materiale avansate