Întâlniri între DGASPC Timiș reprezentanții primăriilor din județ
La Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş, săptămȃna aceasta a fost destinată unor noi sesiuni de lucru cu reprezentanții primăriilor din județ. La aceste întâlniri au participat 80 de reprezentanţi ai unităţilor administrative din Timiș.
Temele abordate au vizat subiecte legate de protecţia drepturilor copilului, dar şi de prevenirea violenţei domestice, respectiv organizarea cursurilor de formare pentru asistenţi maternali/familii/persoane de plasament.
Întȃlnirile de lucru dintre Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului și reprezentanţii serviciilor publice de asistenţă social din cadrul primăriilor au un rol important în asigurarea unei colaborări eficiente în furnizarea serviciilor sociale către cetățeni. Prin intermediul lor se urmăreşte armonizarea procedurilor de lucru, sunt stabilite responsabilităţile în ceea ce priveşte managementul de caz şi monitorizarea cazurilor persoanelor care au nevoie de servicii sociale şi, totodată, se discută despre nevoile specifice ale fiecărei comunităţi din judeţ.
