NOVA FM, RADIOUL TIMIȘENILOR

Peisajul media local se îmbogățește cu o nouă frecvență dedicată comunității: Nova FM a fost licențiat de CNA, aducând un suflu proaspăt în radioul românesc local!

Postul aparține aceluiași trust care deține televiziunea Europa Nova, un nume deja cunoscut și apreciat pentru informația de calitate și implicarea în viața comunității. Nova FM vine ca un pas firesc în extinderea platformelor media, cu scopul de a oferi nu doar știri relevante, ci și voie bună, muzică pentru toate gusturile și emisiuni interactive.

„Europa Nova a fost, este și va rămâne un simbol al presei independente și apropiate de oameni. Lansarea Nova FM este un moment definitoriu – nu doar o extindere media, ci o declarație de forță, viziune și angajament față de publicul nostru. Nova FM nu va fi doar un radio. Va fi vocea care unește, informează și inspiră. Este timpul să ne auzim și mai bine!”, a declarat directorul Ciprian Milutinovici.

Nova FM va emite local, adresându-se ascultătorilor din Timișoara cu o grilă variată ce va include emisiuni matinale, talk-show-uri cu invitați locali, muzică actuală și retro, dar și buletine de știri din oraș și regiune.

Lansarea oficială va avea loc în curând, iar ascultătorii sunt invitați să se alinieze pe frecvența Nova FM și să se lase cuprinși de vibrațiile pozitive ale celui mai nou post de radio local. Cu sute de mii de urmăritori pe TikTok, Instagram, YouTube și Facebook, Europa Nova este deja un reper în mediul digital. Nova FM vine să completeze această comunitate media cu o platformă audio, interactivă, vie și mereu conectată la pulsul real al orașului.

Atenție, atenție, pe toate frecvențele!

Dacă simți că inima îți bate în FM,

înseamnă că Nova FM a ajuns la tine!

Vrem ca acest an să fie în stereo, fără reclame la griji,

cu volum dat la maximum la fericire,

și cu emisiuni non-stop de zâmbete!

De la microfonul nostru direct în boxele tale:

Aici Nova FM! Se transmite în direct pe undele bunei dispoziții!

Am intrat pe frecvența ta cu semnal puternic de muzică, știri locale și vibe pozitiv.!

Nova FM – radioul care se aude și se simte!

Previous
Previous

CANICULA LOVEȘTE JUDEȚUL TIMIȘ

Next
Next

Ramura Penitenciarului Timișoara unde deținuții muncesc și câștigă bani