MOTOCICLIST LOVIT DE AUTOBUZ
Un motociclist a fost lovit de un autobuz și proiectat într-o altă mașină. În urma impactului, motociclistul a fost rănit și a ajuns la spital.
”Un bărbat de 49 de ani a condus un autobuz pe bulevardul Regele Ferdinand I, iar la intersecția cu strada Splaiul Tudor Vladimirescu a intrat în coliziune cu o motocicletă condusă de un bărbat de 43 de ani. Ulterior, motocicleta s-a răsturnat și a lovit un autoturism care se afla oprit la semafor.
În urma impactului, motociclistul a fost rănit și transportat la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.