Marian Popovici, lansare de carte acasă

Evenimentul de lansare a volumului ,,Omul care transformă pasiunea în excelență’’, semnat de Marian Popovici, unul dintre cei mai cunoscuți bucătari din Banat, a avut loc în comuna Eftimie Murgu, locul natal al autorului. Momentul a fost marcat de emoție și bucurie, întrucât Popovici și-a dorit ca debutul editorial să aibă loc ,,acasă’’, în mijlocul comunității care l-a format.

La eveniment a fost prezent și Silviu Hurduzeu, care a subliniat legătura profundă dintre fiul satului și locurile natale, remarcând faptul că ,,Marian Popovici s-a transformat într-un veritabil ambasador al Banatului Montan’’. De-a lungul carierei sale, bucătarul a reprezentat cu succes România la competiții naționale și internaționale, obținând numeroase premii.

Lansarea volumului a fost sprijinită de Asociația Culturală BanatCult și organizată de Centrul pentru Cultură și Artă Caraș-Severin . Publicul prezent s-a bucurat și de un moment artistic susținut de Nicu Novac, Ramona Vița și Petrică Miulescu Irimică.

Previous
Previous

Campanie pentru siguranța elevilor la Teregova

Next
Next

ULTIMUL STRIGĂT DE DISPERARE AL UNUI CÂINE!