Lucrări la rețeaua de apă

Miercuri, 5 noiembrie, între orele 8 și 16, la intersecția Căii Torontalului cu strada George Ardelean se vor executa lucrări de conectare a conductelor de apă. Pe durata intervenției va fi întreruptă furnizarea apei pe mai multe străzi precum George Ardelean, Dora D’Istria, Martha Bibescu, Sarmiza Bilcescu, Smaranda Brăescu, Sofia Ionescu-Ogrezeanu și Leonida Zamfirescu.

Tot în data de 5 noiembrie, între orele 9 și 14, presiunea apei va fi redusă în Buziaș, Nițchidorf, Blajova, Bethausen, Leucușești, Cutina, Cladova, Poieni, Crivina de Sus, Pietroasa și Colonia Fabricii, pentru lucrări de spălare a rețelei de distribuție.

Aceste lucrări fac parte din programul de mentenanță preventivă derulat de Aquatim și au scopul de a menține calitatea apei potabile.

La reluarea alimentării, este posibil ca apa să fie temporar tulbure. Se recomandă evitarea folosirii ei în scopuri menajere până la limpezirea completă. Clienții sunt rugați să își asigure rezerve suficiente de apă pentru intervalul menționat.

Previous
Previous

O FIRMĂ SPECIALIZATĂ SE OCUPĂ DE CURĂȚENIA DIN MIJLOACELE DE TRANSPORT ÎN COMUN

Next
Next

Festivalul Vinului 2025