Ioan Holender, celebrat la 90 de ani de Universitatea Politehnica Timișoara!
Universitatea Politehnica Timișoara i-a adus un omagiu deosebit maestrului Ioan Holender, cu prilejul împlinirii vârstei de 90 de ani.
Evenimentul a avut loc luni, 16 iunie, în sala Archa, un spațiu încărcat de emoție și amintiri pentru cel sărbătorit.
Într-un dialog cald cu rectorul Florin Drăgan, Ioan Holender a rememorat momente esențiale din viața sa, de la anii de studenție la Politehnica din Timișoara, unde a fost exmatriculat în urma revoltelor studențești din 1956, până la parcursul său excepțional în lumea operei, culminând cu funcția de director al Operei de Stat din Viena, pe care a ocupat-o timp de 19 ani.
Universitatea i-a oferit titlul de Ambasador al UPT și o statuetă simbolică, alături de copii ale unor documente istorice legate de implicarea sa în evenimentele din 1956. Ioan Holender a rămas de-a lungul timpului un ambasador cultural al României, promovând artiști români și susținând identitatea culturală națională pe cele mai importante scene ale lumii.