Discuții cu Ambasada Marii Britanii pentru Centrul de recuperare din Ciacova

Vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Alexandru Iovescu, s-a întâlnit cu Rebecca Shah, adjunctul șefului Misiunii Diplomatice a Marii Britanii în România, pentru a discuta despre proiectele aflate în derulare în domeniul social și medical la nivelul județului. Printre temele principale s-a numărat dezvoltarea Centrului de recuperare pentru minori cu adicții din Ciacova.

Centrul va fi primul serviciu rezidențial specializat din județ, dedicat tinerilor care se confruntă cu dependențe. Acesta va oferi intervenții medicale, psihologice, educaționale și sociale, într-un cadru integrat. Proiectul este finanțat din bugetul Consiliului Județean Timiș și se află în prezent în faza de proiectare.

În cadrul întâlnirii a fost analizată posibilitatea unei cooperări tehnice cu instituții și specialiști din Regatul Unit, în vederea preluării bunelor practici în managementul serviciilor destinate minorilor vulnerabili.

„Ne-am propus să dezvoltăm rețeaua de servicii sociale și medicale din județ. În acest context, Centrul de la Ciacova este o investiție strategică și cred că ar fi oportun să integrăm în funcționarea lui modele de intervenție validate la nivel european”, a declarat Alexandru Iovescu, vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș.

Previous
Previous

Reguli de circulație pentru mai mulți elevi în Săptămâna Altfel

Next
Next

Metode de plată a facturilor Aquatim