Din Timișoara până în Otelec, direct pe Bega
Duminică, 28 septembrie, STPT organizează o cursă specială cu vaporașul spre Otelec, unde are loc cea de-a treia ediție a evenimentului organizat de Primăria Otelec – „Picnic în Pusta Banatului”.
Participanții sunt așteptați să descopere farmecul pustei într-o zi plină de activități: picnic în livadă, gustări tradiționale, târg al producătorilor locali, ateliere pentru copii, tururi ghidate la Muzeul Satului și la Școala Veche, drumeții pe malul Begăi, cicloturism, foc de tabără și program muzical cu DJ și formații de muzică sârbească. Gospodinele din zonă vor găti mâncăruri specifice pustei, iar participanții vor putea gusta și celebra pită de Foeni cu untură, boia și ceapă.
Îmbarcarea se face din stația Catedrala Mitropolitană, începând cu ora 08:00, iar plecarea este programată la 08:30. Returul din Otelec se va face la ora 17:00, de la pontonul Otelec, pe baza biletului de îmbarcare.