Burse și ajutoare financiare oferite de Fundația “Preot Ioan Olariu” și Parohia Timișoara Iosefin

Fundația parohială „Preot Ioan Olariu” derulează de peste 15 ani proiectul social filantropic „Sprijin la distanță-o șansă pentru fiecare”, prin care se acordă burse de studiu elevilor și studenților cu rezultate foarte bune la învățătură și conduită morală deosebită, dar care provin din familii vulnerabile din punct de vedere material ori din familii cu mulți copii ale căror venituri sunt insuficiente pentru întreținerea lor.

Astfel, cu ajutorul membrilor fundației și al unor credincioși cu suflet mare, în anul școlar și universitar 2025-2026 au fost aprobate 9 burse pentru elevi și studenți, selectați în urma anchetelor sociale efectuate.

Fiecare elev și student va beneficia de 400 lei/ lună, sumă care se acordă până la sfârșitul anului școlar/universitar.

Previous
Previous

Situația operativă la nivelul ISU Timiș

Next
Next

Contractul Retim reziliat