Aquatim intervine în Nițchidorf și Blajova
Aquatim anunță că, vineri, 10 octombrie, între orele 9-15, în Nițchidorf și Blajova presiunea apei va fi scăzută. Echipele societății intervin pentru lucrări de spălare a rețelei de distribuție.
Lucrările de spălare urmăresc să asigure o calitate corespunzătoare a apei potabile și sunt o parte a activității desfășurate de Aquatim în cadrul mentenanței preventive a rețelelor de distribuție.
La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. Această perturbare va fi de scurtă durată, motiv pentru care, clienților le este recomandat să nu folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea completă.