Amenzi usturătoare pe linie de mediu, aplicate de polițiștii locali
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au avut în vedere situațiile în care cetățenii sau societățile comerciale nu dețin contracte cu societatea de salubrizare specializată în ridicarea deșeurilor, în condițiile în care cei care nu au astfel de contracte generează deșeuri care ajung pe domeniul public sau pe lângă recipientele altor plătitori de servicii.
Astfel, anul acesta polițiștii locali au aplicat un număr de 399 sancțiuni de peste 305.000 lei, pentru lipsă contracte de salubrizare, deșeuri abandonate lângă recipiente sau puse amestecate în acestea. Potrivit actului normativ, persoanele fizice și juridice au obligația să încheie contracte pentru prestarea activității specifice serviciului de salubrizare de colectare a deșeurilor municipale, numai cu operatorul căruia i-a fost atribuită activitatea respectivă și să menţină în stare de curăţenie spaţiile în care se face colectarea, precum şi recipientele în care se depozitează deşeurile, să colecteze în recipientele special destinate și să colecteze separat, pe tipuri de materiale. În caz contrar, sancțiunile aplicate sunt de la 500 lei la 1.000 lei pentru persoanele fizice și de la 1.500 lei la 2.500 lei pentru persoanele juridice.