AMENZI PENTRU MOTOCICLIȘTI
A plouat cu amenzi pentru motocicliști pe soșelele din Timiș
Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș au desfășurat mai multe acțiuni cu caracter preventiv, pe raza județului, având ca obiectiv principal promovarea unui comportament responsabil în trafic în rândul conducătorilor de motociclete.
Scopul activităților a fost, în primul rând, creșterea gradului de conștientizare a riscurilor la care se expun motocicliștii prin nerespectarea regulilor de circulație, precum și încurajarea unui stil de conducere defensivă, axată pe prevenirea accidentelor.
”Pe parcursul acțiunilor au fost verificate în trafic 180 de motocicliști, fiind aplicate și 14 sancțiuni contravenționale, reținut un permis de conducere pentru conducere agresivă și retras un certificat de înmatriculare.
Pe lângă verificările efectuate în trafic, polițiștii au purtat discuții directe cu motocicliștii opriți, oferindu-le recomandări și informații utile privind siguranța rutieră.
Recomandăm tuturor conducătorilor de motociclete:
- să poarte echipamentul de protecție adecvat;
- să respecte limitele legale de viteză;
- să evite comportamentele agresive în trafic;
- și, mai ales, să adopte o conduită preventivă, care să reducă riscurile de implicare în evenimente rutiere”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.