Activități săptămânale ale echipelor Horticultura
Săptămână de săptămână, echipele Spații Verzi ale Horticultura intervin în zonele centrale aflate în administrare pentru ca parcurile, scuarurile și aliniamentele stradale din Timișoara să fie curate, îngrijite și plăcute pentru toți cei care le folosesc. Săptămâna trecută, intervențiile au vizat cosiri, udări, întreținere plante, igienizări, îngrijirea arborilor și alte activități de sezon.
Acțiunile Horticultura s-au axat pe cosiri și întreținere gazon, amenajare și întreținere spații verzi, udări de întreținere îngrijire arbori măturat alei și igienizat coșuri de gunoi.
„Prin aceste intervenții, Timișoara rămâne un oraș mai curat, mai verde și mai prietenos pentru plimbare și relaxare. Mulțumim tuturor celor care apreciază și sprijină munca echipelor noastre pe teren. Dacă observați probleme în zona centrală aflată în administrarea Horticultura, vă rugăm să ni le semnalați”, transmit reprezentanții societății.