Acțiune a polițiștilor locali în piețele din Timișoara
118 comercianți verificați, 19 sancțiuni contravenționale aplicate pentru nerespectarea regulilor de comerț, acesta este bilanțul acțiunii polițiștilor locali în piețele din Timișoara.
Vizate au fost Piețele Iosefin, Badea Cârțan, Doina, Mehala II și Volantă – Păltinișanu. Acțiunea s-a desfășurat cu scopul prevenirii și luării măsurilor legale în cazurile de nemenținere a curățeniei în perimetrul locurilor de vânzare a produselor, folosirea cântarelor neomologate, lipsa etichetelor și a documentelor care trebuie să fie afișate, comercializarea de produse care nu sunt cultivate în gospodărie, dar și alte nereguli. Au fost aplicate un număr de 19 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 10.105 lei pentru aceste nereguli.
Astfel de acțiuni sunt organizate periodic de polițiștii locali, care au în vedere asigurarea unui comerț sigur și civilizat pentru cetățeni.