A traversat prin loc nepermis și a fost izbit de o mașină
Un bătrân de 81 de ani a fost victima unui accident rutier la Timișoara. Un bărbat de 77 de ani a condus un autoturism pe strada Gheorghe Lazăr, dinspre bulevardul Cetății înspre Calea Circumvalațiunii, iar la un moment dat l-a accidentat pe octogenar, care ar fi traversat partea carosabilă prin loc nepermis.
La fața locului au fost prezente și echipajele medicale care au acordat primul ajutor și l-au transportat pe bărbat la spital.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.