Veniți din SUA pentru a renova case românești!

Un grup de 16 tineri de origine română, veniți din Statele Unite ale Americii, se află în aceste zile în satul Grădinari din județul Caraș-Severin, pentru a participa la o acțiune de voluntariat cu totul specială.

Aceștia au ales să își petreacă vacanța de vară în România, contribuind la renovarea caselor din mediul rural în cadrul celei de-a doua etape a proiectului ,,Color the Village", inițiat de Asociația Acasă în Banat.

Tinerii provin din comunități românești din Chicago, Texas și California și, timp de o săptămână, trăiesc și muncesc alături de localnici pentru a reda culoare și demnitate unui sat cu rădăcini adânci. Lor li se vor alătura, în zilele de 4 și 5 iulie, zeci de alți voluntari din întreaga țară, pentru a continua transformarea începută în luna iunie, când 30 de case au fost deja renovate.

Proiectul Color the Village a debutat în 2019 și a devenit o mișcare națională de reabilitare a patrimoniului construit din Banat, cu ajutorul voluntarilor. Până în prezent, peste 200 de obiective au fost renovate în șapte localități bănățene.

Evenimentul din acest an este susținut de numeroși sponsori și parteneri locali și naționali, iar înscrierile pentru voluntari sunt încă deschise.

Previous
Previous

Doliu în lumea sportului, Mihai Leu, campionul din ring, a încetat din viață

Next
Next

ZECI DE PERCHEZIȚII ÎN TIMIȘ