Vindecarea începe cu lucruri simple
În cadrul atelierului coordonat cu multă empatie de psiholog Monica Jurca, mămicile de la Maternitatea Bega au decorat cutiuțe folosind tehnica șervețelului, transformând obiecte simple din lemn în mici creații pline de culoare și delicatețe.
Cu răbdare și atenție, fiecare detaliu a prins viață sub mâinile lor. Dar dincolo de creativitate, acest atelier a însemnat un moment de liniște, apropiere și sprijin între mame.
"La final, una dintre mămici a spus simplu: „Îmi pare rău că plec…”. Pentru că uneori astfel de întâlniri nu sunt doar activități creative. Sunt locuri în care oamenii se simt ascultați, înțeleși și mai puțin singuri.", transmit reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență "Pius Brînzeu" Timișoara.
Atelierul a fost realizat cu sprijinul asistentului social Liliana Sârbu, un sprijin discret, dar esențial pentru familiile care trec prin momente de vulnerabilitate.
"Astăzi, de 8 Martie, transmitem un gând cald tuturor mămicilor. La mulți ani femeilor care găsesc puterea de a merge mai departe în fiecare zi, care iubesc necondiționat și care transformă chiar și cele mai grele momente în gesturi de grijă și speranță.", au mai transmis reprezentanții unității medicale.