VICTORIE CARE O MENȚINE PE UTA ÎN LUPTA PENTRU PLAY-OFF
Victorie importantă pentru UTA în vederea accederii în play-off-ul Superligii. ,,Bătrâna doamnă” s-a impus cu 2-1 în fața celor de la FC Botoșani și s-a mai redresat în ochii suprterilor după eșecul din Cupa României cu Gloria Bistrița. Meciul a contat pentru etapa a 27-a din campionat. Arădenii au deschis scorul în minutul 22 prin ucraineanul Prospelov, care a reulat din șase metri centrarea perfectă a lui Țuțu. Oasepți au egalat în minutul 77 prin Alexandru Cîmpanu. Golul victoriei pentru UTA a venit în minutul 90, în urma unui penalty executat de Valentin Costache.
Pentru Valentin Costache, autorul golului de trei puncte, acesta a fost ultimul meci în culorile UTA-ei, înainte de a pleca la formația armeană Noah. Armenii nu au dorit să-l lase să joace în această partidă, însă el a insistat și și-a finalizat cu succes perioada petrecută la Arad.