Spray în ochii polițiștilor, pistol fără drept și apoi liber? Care este verdictul în cazul procurorului Bucurică
Sindicatul Europol a reacționat în cazul unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin care, la data de 9 august, în toiul nopții, a intrat pe terasa unui local din comuna Ribița, județul Hunedoara, unde se aflau aproximativ 100 de persoane, purtând asupra sa, fără drept, un cuțit, un spray iritant-lacrimogen și un pistol.
Ulterior, în jurul orei 03:00, când polițiștii prezenți la fața locului i-au solicitat să se legitimeze, s-au lovit de refuzul acestuia, iar procurorul Radu Bucurică a pulverizat asupra lor substanța iritant-lacrimogenă, încercând să fugă. Mai mult, în momentul în care polițiștii l-au prins și au încercat să îl imobilizeze, acesta a tras, fără drept, cu arma letală pe care o avea asupra sa.
Pentru aceste fapte, procurorul de caz a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru șase infracțiuni, astfel: nerespectarea regimului armelor și munițiilor; uzul de armă fără drept; tulburarea ordinii și liniștii publice; portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase; și două infracțiuni de ultraj.
„Așadar, în România anului 2026, un om al legii este acuzat că a purtat și utilizat, fără drept, o armă de foc, că a avut asupra sa, într-un local public, un cuțit și un spray iritant-lacrimogen, pe care l-a folosit împotriva polițiștilor, este prezentat în fața instanței cu propunere de arestare preventivă, iar un judecător a considerat că această măsură nu este necesară.
Desigur, justiția trebuie să își urmeze cursul, iar prezumția de nevinovăție trebuie respectată.
Însă, la acest moment, o întrebare legitimă, încă fără răspuns, persistă în rândul societății civile.
Dacă un asemenea comportament, așa cum este descris de procurori, nu justifică măcar o analiză severă a pericolului pentru ordinea publică, atunci ce comportament trebuie să existe pentru ca o faptă să reprezinte cu adevărat un pericol social?
Polițistul care intervine într-un scandal trebuie să respecte legea, indiferent de statutul social sau profesional al persoanei din fața lui. Dar legea trebuie să fie aceeași pentru toți, fie că vorbim despre un simplu cetățean, polițist, medic, profesor, parlamentar, procuror sau judecător.
Pentru că, dacă un polițist este atacat în timp ce își face meseria, problema nu este doar a acelui polițist. Este problema întregului sistem.
La acest moment, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia au la dispoziție 48 de ore pentru a contesta hotărârea instanței.”, este mesajul reprezentanțiilor Sindicatului Europol.