Siguranța copiilor este o responsabilitate pe care o avem cu toții
În fiecare dimineață, sute de copii pornesc spre școală. Pentru polițiști, siguranța lor începe înainte ca microbuzul școlar să pornească.
Săptămâna aceasta, polițiștii cărășeni au desfășurat controale la microbuzele destinate transportului școlar, pentru verificarea respectării regulilor care asigură un transport în condiții de siguranță pentru elevi.
"Atenția acordată acestor mijloace de transport este esențială. În spatele fiecărui scaun ocupat se află un copil, iar în spatele fiecărui copil se află o familie care așteaptă să îl știe în siguranță. Drumul către școală trebuie să fie un drum sigur. De fiecare dată.
Polițiștii vor continua acțiunile de prevenire și control în ceea ce privește mijloacele de transport școlar, pentru ca elevii să ajungă în siguranță la școală și să se întoarcă acasă.
Siguranța copiilor este o responsabilitate pe care o avem cu toții.", transmit reprezentanții IPJ Caraș-Severin.