SCM Timișoara și Teatrul Național, parteneriat pentru sport și cultură
Teatrul Național „Mihai Eminescu” și clubul sportiv S.C.M. Timișoara au lansat o colaborare inedită, menită să unească sportul și cultura pentru dezvoltarea comunității locale. Sub motto-ul „Împreună scriem următorul act”, inițiativa aduce o imagine complet reîmprospătată pentru sportivi, ale căror noi echipamente preiau motive arhitecturale din Sala Mare a Teatrului Național și elemente ale Palatului Culturii.
Proiectul își propune să conecteze publicul ambelor sfere, promovând cultura în rândul iubitorilor de sport și valorile disciplinei sportive în spațiul teatral.