PROTEST ÎN TIMIȘOARA DUPĂ CE CCR A AMÂNAT DECIZIA PRIVIND PENSIILE SPECIALE
Membrii organizației Inițiativa Timișoara, împreună cu alți timisoreni, au ieșit în stradă, în piața Palatului Dicasterial, ca reacție la amânarea pronunțării Curții Constituționale a României în dosarul pensiilor speciale.
CCR a decis miercuri să amâne decizia, după ce judecătorul Gheorghe Stan a solicitat concediu parental și nu a participat la deliberările din 11 februarie 2026.
Acțiunile de protest, organizate de Alternativa Civică, fac parte dintr-o mobilizare mai amplă în mai multe orașe din țară, printre care Iași, Brașov, Craiova.
Reprezentanții societății civile avertizează că amânările repetate ale unei decizii considerate esențiale pot afecta încrederea publicului în reforma sistemului de pensii și în funcționarea instituțiilor statului.