Peste 50 de hectare de teren, afectate de incendiile de vegetație din zona Lugoj și Făget

Oct 20, 2026 - 11:15
Peste 50 de hectare de teren, afectate de incendiile de vegetație din zona Lugoj și Făget
Download App Download on App Store Get it on Google Play
Download App Download on App Store Get it on Google Play

Pompierii din cadrul Detașamentului Lugoj și Stației Făget au intervenit, în ultimele 24 de ore, pentru stingerea a cinci incendii de vegetație uscată, produse în Balinț, Bichigi, Cladova și Bucovăț, comuna Dumbrava.

În urma incendiilor, au fost afectate peste 50 de hectare de teren, iar la Bichigi au ars și aproximativ 500 de kilograme de deșeuri menajere. La intervenții au participat și Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență.

Pompierii reamintesc că arderea vegetației uscate și a resturilor vegetale este interzisă și avertizează că focul se poate extinde rapid, punând în pericol terenurile agricole, pădurile și gospodăriile.

Cetățenii sunt sfătuiți să nu incendieze miriștile sau resturile vegetale și să anunțe orice incendiu la numărul de urgență 112.