O tradiție a jandarmilor plină de recunoștință și respect
În perioada 1–8 martie, în ultimii 5 ani, jandarmii cărășeni, alături de polițiști, pompieri și membrii Asociației „Uniți Reușim”, au dus mai departe o tradiție de suflet dedicată cadrelor medicale și persoanelor aflate pe patul de spital din municipiul Reșița.
"Am oferit flori pacientelor, doamnelor și domnișoarelor doctor, asistentelor și infirmierelor din cele trei spitale din Reșița, în semn de respect și apreciere pentru munca, grija și devotamentul de care dau dovadă zi de zi.
Prin acest gest simbolic, ne-am dorit să aducem un zâmbet și să spunem un sincer „Mulțumim!” celor care au grijă de sănătatea comunității noastre.", transmit reprezentanții IJJ Caraș-Severin.