Mașină lovită de tren! Femeia de la volan, în stare gravă
"Astăzi, în jurul orei 17:25, am fost solicitați să intervenim la un accident feroviar la trecerea de nivel de cale ferată în localitatea Urseni (strada Morii).
La fața locului s-au deplasat de urgență o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD tip C cu medic.
În accident a fost implicat trenul Interregio care circulă pe ruta Timișoara- Mangalia și un autoturism în care se afla doar conducătorul auto (persoană de sex feminin).
În urma impactului, victima de sex feminin a rămas încarcerată, fiind găsită în stare de inconștiență la sosirea echipajelor de intervenție.", transmit reprezentanții ISU Timiș.
Victima a fost extrasă și predată echipajului medical care au început manevrele de resuscitare.
În tren se aflau 87 de călători. Din fericire, aceștia nu necesită îngrijiri medicale.