Investiții importante pentru Spitalul de Copii
Primăria Timișoara a emis autorizațiile de construire pentru două investiții importante la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”, susținute cu aproape 9 milioane de lei din bugetul local.
"Pentru Secția de Recuperare Pediatrică de pe strada Teiului contribuim cu 1,6 milioane de lei, iar pentru fosta clinică de neurologie de pe strada Corbului alocăm aproape 7 milioane de lei.
Urmează ca spitalul să treacă la lucrările propriu-zise: termoizolație, ferestre și tâmplărie noi, instalații modernizate, circuite electrice refăcute, grupuri sanitare și panouri solare. Cu alte cuvinte: clădiri mai eficiente, costuri mai mici de întreținere și condiții mai bune pentru copii, părinți și medici.
Cele două reabilitări înseamnă, în total, o investiție de aproximativ 19 milioane de lei - finanțări europene și de la bugetul local.
Și anul acesta investim masiv în sănătate. La Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”, din bugetul local, merg peste 45 de milioane de lei.", transmit reprezentanții Primăriei Timișoara.