Impact devastator! Un motociclist a murit
Un șofer a izbit în plin un bărbat care mergea pe motocicletă. Impactul a fost atât de puternic încât, în ciuda eforturilor medicilor de la fața locului, pentru motociclist nu s-a mai putut face nimic. Printre victime se numără și doi pasageri din autoturism.
La data de 6 septembrie 2026, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 68A, din direcția Coșava spre Coșevița.
Din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit că un bărbat, în vârstă de 51 de ani, care conducea un autoturism pe DN 68A, ar fi intrat în coliziune cu o motocicletă, condusă de un bărbat, în vârstă de 52 de ani.
În urma impactului, au fost rănite trei persoane, respectiv conducătorul motocicletei, în vârstă de 52 de ani, precum și doi pasageri din autoturism, în vârstă de 94 și 84 de ani. La scurt timp, conducătorul motocicletei, în vârstă de 52 de ani, a decedat.
În cauză, cercetările sunt efectuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului.