Fost director al Poștei Timiș, ridicat de procurorii DNA, în timpul unui concurs ANAF
Potrivit informațiilor apărute în mediul online, Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au descins, miercuri, 2 septembrie, la Administrația Finanțelor Publice Timișoara, de unde au ridicat mai multe documente. Ancheta ar viza activitatea unui inspector fiscal, într-un dosar în care sunt investigate posibile fapte de corupție.
Printre persoanele vizate în anchetă s-ar afla și Andrei Varga, fiul omului de afaceri Neluțu Varga, potrivit unor surse judiciare.
În urma perchezițiilor, inspectorul fiscal Dacian Crainic, fostul director al Poștei Timiș și al Spitalului de Psihiatrie din Jebel, a fost ridicat de către procurori și dus la audieri la Direcția Națională Anticorupție București. Potrivit unor surse, acesta este acuzat de luare de mită.