ELEVI AI COLEGIULUI „CARMEN SYLVA”, PREMIAȚI LA CONCURSUL LIONS YOUNG AMBASSADOR

Elevii Colegiul Național Pedagogic „Carmen Sylva” Timișoara au impresionat la concursul „Lions Young Ambassador”, organizat sub egida Lions Clubs International, demonstrând curaj, implicare și spirit de leadership prin proiectele și valorile prezentate.

Feb 21, 2026 - 14:07
ELEVI AI COLEGIULUI „CARMEN SYLVA”, PREMIAȚI LA CONCURSUL LIONS YOUNG AMBASSADOR
Download App Download on App Store Get it on Google Play
Download App Download on App Store Get it on Google Play

Participarea elevilor noștri la concursul "Lions Young Ambassador", organizat sub egida Lions International, a fost mai mult decât o competiție, a fost o adevărată lecție despre curaj, implicare și leadership autentic. 
Liceenii noștri au vorbit cu emoție și convingere despre proiectele lor, despre valori și despre dorința de a contribui activ la binele comunității. Au demonstrat maturitate, inițiativă și încredere, reprezentând școala cu demnitate și profesionalism.

Îi felicităm pe câștigătorii acestei etape:
Vîrteiu Christiana (clasa XA3) – Premiul I
Dehelean Sophia (clasa IXA2) – Premiul II
Curta Miriam (clasa XA2) – Premiul III
Aceștia vor reprezenta Colegiul Național Pedagogic “Carmen Sylva” Timișoara la etapa județeană a competiției, iar noi le ținem pumnii! 
Suntem mândri de fiecare participant, indiferent de rezultat. Astfel de experiențe înseamnă creștere, asumare și pași siguri spre viitor.

Felicitări tuturor pentru implicare și pentru modul în care ați arătat că generația voastră are voce, viziune și puterea de a face diferența!
Mulțumim Clubului Lions Iris care este mentorul echipei noastre!