Dominic Fritz acuză PSD și AUR că blochează numirea unui nou Avocat al Poporului
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, afirmă că PSD și AUR au format o majoritate în Biroul Permanent Reunit al Parlamentului și au decis amânarea votului care urma să aibă loc pentru numirea unui nou Avocat al Poporului.
Potrivit acestuia, decizia ar avea scopul de a o menține în funcție pe Renate Weber, care se află de doi ani într-un interimat. Fritz susține că, din această poziție, Weber a contestat recent ordonanța de urgență prin care erau reduse cheltuielile de personal din administrația publică.
Edilul a mai precizat că, în cadrul actualei coaliții, USR a primit responsabilitatea de a propune candidatul pentru funcția de Avocat al Poporului. Formațiunea a nominalizat-o pe Roxana Rizoiu, fost agent guvernamental la Curtea Europeană a Drepturilor Omului și expertă în drepturile omului.
Potrivit lui Fritz, PSD a anunțat că nu va susține candidatura, iar împreună cu AUR a decis amânarea votului în plenul reunit al Parlamentului. Primarul a calificat decizia drept un gest grav și a afirmat că USR va continua demersurile pentru numirea unui nou Avocat al Poporului.