Blocuri din Deta vor fi reabilitate energetic
Primăria orașului Deta, împreună cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, implementează proiectul „Reabilitare energetică blocuri de locuințe – Componenta 2”, finanțat prin Programul Regional Vest 2021–2027.
Investiția vizează modernizarea blocurilor A7, A15 și B13. Lucrările vor include reabilitarea termică a clădirilor, montarea de panouri fotovoltaice, instalarea unui sistem de iluminat eficient cu LED și îmbunătățirea accesului pentru persoanele cu dizabilități.
Potrivit autorităților locale, proiectul va duce la o reducere de peste 40 la sută a consumului de energie și a emisiilor de dioxid de carbon. În același timp, 86 de gospodării vor beneficia de costuri mai mici la întreținere.
Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană prin Programul Regional Vest 2021–2027, gestionat de Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest. Autoritățile locale arată că investiția urmărește creșterea eficienței energetice a clădirilor și îmbunătățirea condițiilor de locuire pentru locuitorii orașului.