Ascultarea pe care credincioșii trebuie să i-o acorde lui Dumnezeu
În cadrul emisiunii „Cuvântul care zidește”, realizată de preotul Adrian Covan, invitatul Daniel Lemeni, profesor universitar doctor în cadrul Universității de Vest din Timișoara, specializarea Teologie, vorbește despre ascultarea și încrederea pe care credincioșii trebuie să i-o acorde lui Dumnezeu, oferind un exemplu relevant din Biblie, și anume încrederea pe care Simon Petru i-a oferit-o Domnului.