Accident cu doi răniți între Carani și Sânandrei
Două persoane, între care un copil de 10 ani, au fost rănite și transportate la spital după ce un autoturism s-a răsturnat joi la prânz între localitățile Carani și Sânandrei.
„La data de 20 noiembrie 2025, în jurul orei 13:40, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DJ 692, în județul Timiș.
Din primele verificări efectuate la fața locului a reieșit că un bărbat de 34 de ani a condus un autoturism pe DJ 692, din direcția localității Carani spre Sânandrei, iar la un moment dat ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, părăsind partea carosabilă și răsturnându-se.
În urma accidentului au rezultat două victime, respectivă pasageră conducătorului auto, o femeie în vârstă de 34 de ani, și un minor de 10 ani. Aceștia au fost transportați la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilitatea cu exactitate a circumstanțelor producerii accidentului", transmit reprezentanții IPJ Timiș.