Cel mai mare proiect pe fonduri europene se implementează în Caraș-Severin
Silviu Hurduzeu, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, anunță că a semnat contractul pentru modernizarea DJ571. Este cea mai mare investiție cu fonduri europene în care CJ este lider de proiect. Are o valoare de aproape 50 de milioane de euro, din care aproape 42 de milioane de euro sunt fonduri europene.
Traseul care urmează să fie modernizat este următorul: Intersecția DN 57 – Moldova Nouă – Cărbunari – Sasca Montană – Ciuchici (Intersecție DN 57). Vorbim de un drum de 46 km.